Leadershipul unei motivatii

  

                       Ma gandesc adesea la echipe si liderii lor si regasesc o istorie completa de filosofii si comportamente ce definesc secole, personalitati si nu in ultimul rand o modalitate de a exista si coexista intr-un spatiu social  si comercial.

                       Platon in 350 i.e.n propovaduia ca „puterea genereaza leadershipul”, Aristotel sublinia ideea ca „omul trebuie sa aiba puterea de a-si influenta destinul”. Pe la 1500 e.n Machiavelli vine cu un concept de „rulership” si de „utilizare a puterii” , in 1900 Taylor lanseaza conceptul de „scientific management” si pune accentul pe „dezvoltarea proceselor de munca”. In 1930 Mayo contureaza conceptul de „organizational sociology” si insista pe dezvoltarea resursei umane. In 1950 McGregor aduce conceptul de „teoria X si Y” in care subliniaza motivatia in dezvoltarea organizatiilor, aducand in prim plan doua tipuri de comportamente. Apare Maslow cu „ierarhia nevoilor” baza in dezvoltarea leadershipului in termen de motivatie. Graves aduce conceptul de „ierarhie a valorilor”, Druker  este responsabil pentru „management of objectives”. In 1980  Peter si Waterman vin cu ideea de „excelent companies”. In 1990 Steven Covey lanseaza conceptul „7 habits for an effective leadership” si nu in ultimul rand Peter Sange  promoveaza ideea  de „leaning organization”. Toti acestia au conturat pasii  unei nevoi primare si anume aceea de a avea un lider si de a fi condusi spre o evolutie comuna.

                       Dincolo de acest istoric ma intorc la imaginea liderului actual dintr-o firma autohtona si incerc sa inteleg de ce astazi dupa secole de istorie in conducere, oamenii pun accentul, inca, pe autoritate si control, aspect care genereaza in cel mai bun caz o buna executie. McGregor, Graves, Maslow pun in valoare potentialul uman si nevoia lui de a fi stimulat intrinsec pentru a atinge performanta. Motivatia este un conductor spre multiple posibilitati atunci cand stimulul este actionat intr-un mod comun, atat de lider cat si de angajat. Echipa unui conducator aduce intr-un context profesional valori, principii, credinte, competente si nu in ultimul rand experiente profesionale si personale care actioneaza comportamentul necesar in atingerea obiectivului.

                      Nu sustin leadershipul exclusiv autoritar, excelent pentru zona de productie, bazat pe o executie rapida ci vorbesc despre leadershipul situational a lui Ken  Blanchard, unde aplicam un sistem de conducere selectiv in functie de context profesional si angajat.

                      Cine este pregatit sa gestioneze un astfel de potential care poate sa atinga obiectivul imediat sau dimpotriva sa se impotmoleasca in tot felul de ite pana la urma generate de credinte diferite? Raspunsul este: leaderul intr-un proces permanent de cunoastere a angajatilor. Din punctul meu de vedere, leaderii de succes sunt oamenii care armonizeaza potentialul echipei cu obiectivul companiei si petrec mai putin timp in operatiuni. Printr-o cunoastere atenta a echipei modalitatea de lucru se cascadeaza de la un obiectiv la altul iar dificultatile inerente sunt vizualizate ca provocari de catre echipa si se pot depasi prin team coaching.

                        Poate leaderul/managerul sa fie si coach? Este o intrebare frecventa ce apare in mediul HR si mai putin in zona de management. Poate, in masura in care dezvolta aceasta nevoie la nivelul credintelor. Motivul managerilor de inaplicabilitate  este lipsa de timp dar practica spune ca prin exercitiu o sedinta de coaching poate dura si 10 minute. Sustin dezvoltarea abilitatiilor de fi coach in pozitia de manager pentru ca istoria spune ca o afacere durabila, ce face fata oricarui tip de piata este una in care managementul activeaza toate resursele companiei astfel incat fiecare element este rotita in procesul de performanta.

      

Schimbarea imi accelereaza resursele

Ne aflam intr-un moment existential: social si profesional, tind eu sa spun si spiritual, de schimbare. Valorile, principiile de marketing care s-au conturat, destramat in secolul trecut au inceput sa capete usor alta forma in acest secol. Constrangerile financiare au dus la o schimbare aproape organica a culturilor organizationale, si astfel angajatii precum si managerii lor au intrat in acest proces de transformare fara sa si-l asume, ramanand suspendati intr-o teama comerciala ce ii face complet necompetitivi.

Romania are in structura o atitudine refractara la nou, prefera sa lase pe seama altora actiunea si reactiunea si sa joace rolul „Ganditorului de la Hamangia” care mediteaza la existenta-i  perena si mai putin la constientizarea propriului rol, in a genera contexte si situatii.  Astfel am ajuns sa vedem lucrurile ca pe un dat, guvernate de un destin implacabil, uitand ca omul genereaza schimbarea si schimbarea genereaza la randul ei o repozitionarea a omului in noul esantion, astfel incat o aparenta pierdere poate insemna practic un imens castig si anume: o intelegere a potentialului propriu, adaptabil la orice fel de nou.

Aceasta criza financiara este finalizarea fireasca a  unei etape cu actiuni nesustenabile, de la business-uri de „unica folosinta” pana la investitii excesive in marketing ce au dus la o supraevaluare a produsului. Gandirea afacerii, de lunga durata cu un produs competitiv si o resursa umana adaptabila la o piata suficient de agresiva,    reprezinta „rara avis” intr-o Romanie epuizata de un inechitabil generalizat.

Vad acesta schimbare o perioada utila, absolut necesara pentru organizatii in a se reevalua si reinventa intr-o forma omogena de roluri, competente, aptitudini, valori, principii, si nu in ultimul rand identitate in a construi un alt tip de management, bazat pe resursa umana a companiei, principala sursa intr-o competitivitate realista, viguroasa ,singura capabila sa genereze valoare comerciala, sociala.  Focusul cade pe management situational, adaptat pe nivele de performanta si sustinut de un coaching necesar in diminuarea  limitarilor profesionale/personale.

Core Qualities imi spune cine sunt

                                             

                       Sunt ,probabil, printre putinii angajati cu sansa de a spune ca o licenta profesionala a insemnat o experienta personala in dificilul drum de autocunoastere; si spun dificil pentru ca, in mare parte acest aspect, este ignorat, cu prisosinta, in favoarea unui drum haotic, in care ne lasam in voia contextuala existentiala.

Sansa de a-l intalni pe Daniel Ofman, promotarul conceptului ” Core Qualities’ a dus la o cunoastere a calitatilor primare, ce  m-au insotit de-a lungul vietii dar  fara sa-mi arunc  o privire, macar, sumara asupra unui  potential generos. L-am folosit uneori in exces, alteori deloc, fara a constientiza, absolut niciodata, de ce intr-adevar detin, si ce pot deveni pentru mine si ceilalalti, prin ceea ce am. Am depus eforturi succesive  in a  acumula calitati ce nu erau ale mele dar se doreau a fi, in special in mediul profesional, si asta a dus la mentinerea mea in comun. Am devenit tributarii socialului,  in orice forma se manifesta el, si am uitat de ce avem si ne dorim  in acest spatiu, pe care eu  doresc sa-l  dimensionez  si nu el sa-mi dea sensul de a face pasi in directia altora sau a unui general al tuturor. Am fost surprinsa sa observ ca anumiti colegi au constientizat faptul ca intreaga lor viata a fost o lupta impotriva EU-ului, o lupta cu ceea ce ei sunt si pot da, omorand in decursul multor ani propria dorinta de a fi ei insisi.Tragic! De ce? Pentru ca mort launtric nu poti fi prezent in nicio forma de existenta personala, profesionala.

In companii, profilul angajatilor este creionat in functie de nevoia de pozitionare in piata a acesteia, implicit de profit si mai putin de posibilitatea omului de a performa. Crearea unui context in care el isi foloseste calitatile primare, ce se manifesta natural cu rezultate maxime, nu reprezinta interes pentru Hr-ul din companiile romanesti. Spun romanesti pentru ca Daniel Ofman intr-un moment dificil, falimentar al companiei Philip Morris, in Olanda ,a restructurat intregul mecanism al resursei umane interne la toate nivelele, o corelare intre potentialul individului si nevoia companiei, ce a dus la o relansare profitabila  a companiei.

Imi doresc sa traim personal, profesional, pentru ca de cele mai multe ori nu traim si adesea retraim.

Un context politic meritat

Dragii mei!

                   Am revenit cu un tonus sifonat de o realitate politica pe care o merit. Mai mult, este cam prima data cand ma activez incat sa am o decizie,  sa aleg si sa stiu de ce merg intr-o directie si nu alta. Am ascultat ani intregi ce atrocitati a  savarsit  comunismul, cat de neadaptata este democratia in spatiul acesta balcanic, de altfel, cat de ignoranti suntem noi in a ne asuma realitatea pe care o alegem, sau nu, in vremurile electorale si practic n-am inteles nimic. De ce? Simplu! Cred cu tarie ca binele nu vine din oranduiri sociale, istoria imi confirma principiul, nici din conducatori competenti ci mai ales din crestere personala, din cunoasterea binelui pe care TU il poti genera in ceilalti, din curatenia sinelui si valorificarea starii tale de bine mental, moral.

                   Imi veti spune ca suna cliseistic, si am sa raspund simplu ca in acest lucru cred nu doar teoretic ci si practic si asta ma face sa ma simt mai aproape de responsabilitatea morala/civica daca vreti. Am asistat zilele acestea la o vrie sociala fara precedenta si acest aspect m-a bucurat.De ce? e uimitor sa vezi oamenii traind. Am asistat ani la rand la mase amorfe postcomuniste ce insistau in ignoranta de a cere etern de la ceilalti seva, materializata in: respect, salarii, lemne de foc etc. Realist este sa-ti produci singur seva si implicit motivatia de a-ti gasi sensuri in viata si conbustibil interior pentru a fi motorul alegerilor tale de orice tip.

                 Omul este singurul responsabil de evolutia lui si meseria mea este un barometru al acestui interval; masoara competenta, valoarea, credinta dar si vectorul spre sine.

Recomand cu drag: http://www.youtube.com/watch?v=w8260bfuZbU

Despre o cariera care m-a ales

irinabarbieruProfesia mi-am ales-o accidental, nu printr-o scanare a avantajelor profesionale din piata muncii, ci printr-o analiza a ceea ce sunt, simt si mi se potriveste. Scoala mi-a asigurat un suport informational dar nu si unul de formare, de cunoastere a ceea ce pot dezvolta intr-o viitoare cariera. Astfel,  am avut impulsul  de a evita directii gen avocatura, medicina chiar inginerie, puternic vehiculate in acea perioada si am  mers spre o zona creativa unde omul in multiplele forme existentiale se manifesta liber; limitare aparand doar prin incadrarea in curente, genuri,semantici.

N-am stiut de la bun inceput ca voi fi trainer, de fapt aceasta profesie nu avea un fundament clar, erau doar nevoi exprimate insuficient in a asimila realitatea educationala  intr-un mod obiectiv. Scoala nu s-a dezvoltat in formarea individului ci inca se limiteaza la informarea lui,  intr-o lume in care informatia in exces este demult obositoare.

Am asimilat trainingul prin dimensionarea unui “altceva” decat teorie exprimata criptic in formule usor aride pentru capacitatea mea de percepere a realitatii. Primul meu curs de comunicare din rolul participantului s-a intamplat la Crucea Rosie in 1998. Si pentru prima data informatia curgea odata cu mine, prin mine, practicand-o. Construiam impreuna cu trainerul canale de comunicare, aveam propria mea  contributie, eram motor in procesul de implinire a obiectivelor. Astfel,  in acest mod a inceput lungul drum de a dimensiona acel “ altceva” pe care mai tarziu l-am si conturat intr-o cariera.  Astfel alegerea profesiei nu a fost o deductie logica a unor perioade de studiu ci mai ales o alegere instinctuala in ceea ce cu tarie am crezut ca se poate dezvolta in altii,  prin propriile lor resurse. Am inceput sa cred in oameni si sa dezvolt in decursul anilor aceasta credinta, chiar daca de cele mai multe ori intalnesc oameni care nu au incredere ei insisi in ce sunt, ce simt, ceea ce pot si isi doresc in orice context al vietii lor.

Am incercat in cateva randuri sa surprind un moment initial al alegerii profesiei si inchei aceasta prezentare cu regretul ca nu scoala a fost suportul esential in decursul dezvoltarii mele ca om. Ma bucur totusi ca alegerea a fost una fericita, plina de culoare, pe care eu o detin si o mentin in relatiile cu lumea, fara sa o limitez cu spatii social-conventionale care genereaza temeri ca “trebuie sa simt, sa fiu, sa actionez corespunzator” in fiecare moment profesional al vietii mele.

 

 

De ce blog? De ce eu?

 

peace2

Dragii mei,

Sunt diverse motive de a demara un blog.Unii recurg la formula pentru  a avea vizibilitate in a-si atinge obiectivele profesionale, altii pentru a fi intr-un trend informational impus, altii pentru a-si expune trairile, emotiile intr-un mod virtual, confortabil. Eu imi doresc o imbinarea intre ceea ce fac, profesional vorbind, ceea ce simt si mai ales imi doresc un context interactiv unde raspunsul vostru sa-mi tureze motoarele spre urmatoare idee…

Am inceput cariera de trainer/formator/facilitator/coach acum multi ani, cand profesia era vazuta ca o gaselnita a noului  sistem  politic/social  si aceasta imagine a stagnat o lunga perioada de timp. Este  posibil sa fi fost modul nostru natural de a asimila alta forma de educatie decat cea formala, fiind tributarii unei scoli teoretice riguroase pe care eu am integrat-o si din perspectiva  profesorului. In acesti ani  am inteles ca fac parte dintr-un popor conservator, dispus sa nu dea usor ceea ce are pe ceea ce poate fi.

Acest principiu educational s-a atenuat pe parcurs, poate pentru ca si cerintele profesionale sunt provocatoare. Cartile, singura sursa informationala a unor vremuri, au devenit „ruda saraca” a contemporaneitatii si gasesc acest lucru un dezavantaj. Traim intr-o lume a schimbarilor rapide unde solutiile sunt integratoare si nu exclusiviste. Cartea stimuleaza imaginatia, creativitatea si va sculpta  in permanenta  eu-ul. Celelalte surse contureaza, intregesc, implinesc o imagine a ceea ce invatam, asimilam, cunoastem.

Ma voi reintoarce pe blog cu  povestirea fireasca a alegerii profesiei si imi doresc data viitoare sa va intalnesc si pe voi. Suntem ca intr-o sala de bal in care oamenii se aduna pentru a-si dansa ideile, starile, eu-rile….intr-un mod stabilit de comun acord.