Ne aflam intr-un moment existential: social si profesional, tind eu sa spun si spiritual, de schimbare. Valorile, principiile de marketing care s-au conturat, destramat in secolul trecut au inceput sa capete usor alta forma in acest secol. Constrangerile financiare au dus la o schimbare aproape organica a culturilor organizationale, si astfel angajatii precum si managerii lor au intrat in acest proces de transformare fara sa si-l asume, ramanand suspendati intr-o teama comerciala ce ii face complet necompetitivi.
Romania are in structura o atitudine refractara la nou, prefera sa lase pe seama altora actiunea si reactiunea si sa joace rolul “Ganditorului de la Hamangia” care mediteaza la existenta-i perena si mai putin la constientizarea propriului rol, in a genera contexte si situatii. Astfel am ajuns sa vedem lucrurile ca pe un dat, guvernate de un destin implacabil, uitand ca omul genereaza schimbarea si schimbarea genereaza la randul ei o repozitionarea a omului in noul esantion, astfel incat o aparenta pierdere poate insemna practic un imens castig si anume: o intelegere a potentialului propriu, adaptabil la orice fel de nou.
Aceasta criza financiara este finalizarea fireasca a unei etape cu actiuni nesustenabile, de la business-uri de “unica folosinta” pana la investitii excesive in marketing ce au dus la o supraevaluare a produsului. Gandirea afacerii, de lunga durata cu un produs competitiv si o resursa umana adaptabila la o piata suficient de agresiva, reprezinta “rara avis” intr-o Romanie epuizata de un inechitabil generalizat.
Vad acesta schimbare o perioada utila, absolut necesara pentru organizatii in a se reevalua si reinventa intr-o forma omogena de roluri, competente, aptitudini, valori, principii, si nu in ultimul rand identitate in a construi un alt tip de management, bazat pe resursa umana a companiei, principala sursa intr-o competitivitate realista, viguroasa ,singura capabila sa genereze valoare comerciala, sociala. Focusul cade pe management situational, adaptat pe nivele de performanta si sustinut de un coaching necesar in diminuarea limitarilor profesionale/personale.
irinabarbieru a zis,
octombrie 29, 2010 la 6:23 am
Buna Rares,
Asumarea de care vorbeam presupune si sintagma” Cui i-e frica de Virginia Wolf” care practic scutura, structureaza, intareste si mai mult formeaza un crez si nu cultiva o ignoranta. Nu cred in inmormantari inchipuite si in cenusa pe care am lasat-o sa se aseze in 20 de ani, si asta trebuie asumata.
O zi frumoasa!
Irina