Sunt ,probabil, printre putinii angajati cu sansa de a spune ca o licenta profesionala a insemnat o experienta personala in dificilul drum de autocunoastere; si spun dificil pentru ca, in mare parte acest aspect, este ignorat, cu prisosinta, in favoarea unui drum haotic, in care ne lasam in voia contextuala existentiala.
Sansa de a-l intalni pe Daniel Ofman, promotarul conceptului ” Core Qualities’ a dus la o cunoastere a calitatilor primare, ce m-au insotit de-a lungul vietii dar fara sa-mi arunc o privire, macar, sumara asupra unui potential generos. L-am folosit uneori in exces, alteori deloc, fara a constientiza, absolut niciodata, de ce intr-adevar detin, si ce pot deveni pentru mine si ceilalalti, prin ceea ce am. Am depus eforturi succesive in a acumula calitati ce nu erau ale mele dar se doreau a fi, in special in mediul profesional, si asta a dus la mentinerea mea in comun. Am devenit tributarii socialului, in orice forma se manifesta el, si am uitat de ce avem si ne dorim in acest spatiu, pe care eu doresc sa-l dimensionez si nu el sa-mi dea sensul de a face pasi in directia altora sau a unui general al tuturor. Am fost surprinsa sa observ ca anumiti colegi au constientizat faptul ca intreaga lor viata a fost o lupta impotriva EU-ului, o lupta cu ceea ce ei sunt si pot da, omorand in decursul multor ani propria dorinta de a fi ei insisi.Tragic! De ce? Pentru ca mort launtric nu poti fi prezent in nicio forma de existenta personala, profesionala.
In companii, profilul angajatilor este creionat in functie de nevoia de pozitionare in piata a acesteia, implicit de profit si mai putin de posibilitatea omului de a performa. Crearea unui context in care el isi foloseste calitatile primare, ce se manifesta natural cu rezultate maxime, nu reprezinta interes pentru Hr-ul din companiile romanesti. Spun romanesti pentru ca Daniel Ofman intr-un moment dificil, falimentar al companiei Philip Morris, in Olanda ,a restructurat intregul mecanism al resursei umane interne la toate nivelele, o corelare intre potentialul individului si nevoia companiei, ce a dus la o relansare profitabila a companiei.
Imi doresc sa traim personal, profesional, pentru ca de cele mai multe ori nu traim si adesea retraim.
irinabarbieru a zis,
ianuarie 28, 2010 la 10:35 am
Multumesc de raspuns!
Traim conjunctural pentru ca nu alegem alt mod, nu vedem decat terenul batatorit, cliseistic al altora, ce ne da un fel de siguranta pe termen scurt cu riscuri majore, e un fel de medicament cu multiple efecte secundare. Mai mult, acest teren dimensionat, suprasolicitat, a devenit un spatiu steril, si mai mult nefiresc. Ne schimonosim sa dam rapoarte, cifre, profit si uitam cu cine mergem mai departe, si in ce fel.Forta primordiala, cum o numesti tu, exista indiferent daca o accesam sau nu. Exista un liber arbitru pe care ma bazez si care cu tarie cred ca la un momentat dat plictisit, cu o urma de curaj va spune fac saltul spre ce sunt din sterilul conjunctural.
O zi buna my friend!
irinabarbieru a zis,
ianuarie 29, 2010 la 8:01 am
Buna Cezar!
In momentul in care esti TU, oamenii din jurul tau vor fi multumiti pentru ca simt firescul.Si noi avem nevoie de umanizarea de care vorbesti tu.
De “umanii” care incep sa rada.
Zi buna!
irinabarbieru a zis,
ianuarie 29, 2010 la 3:17 pm
Iti multumesc pentru un raspuns generos, deloc comod si daca iti pui astfel de intrebari nu are decat sa ma bucure; sincer, nu reusesc intotdeauna sa transmit ceea ce doresc dar primind feetback-ul tau m-am linistit, chiar ai inteles.Numai un aspect as vrea sa nuantez, nu cred ca trebuie sa adormim Eu-l, cu siguranta abia il cunoastem si percepem, el este practic detasarea noastra spre noi. Ofman spunea ca nu trebuie sa facem lucruri ci doar sa facem( NU “must do”, CI “just do” ) si de aici dictonul modern, nu exista TREBUIE social ci doar unul interior, natural.
Zi frumoasa!
Irina
cezar a zis,
ianuarie 29, 2010 la 10:25 pm
Draga Irina,
imi este tot mai clar ca vorbesti in numele unui segment de indivizi ce pana acum nu-l percep deloc definit.Ai putea sa-mi clarifici aceasta mica nelamurire,te rog?
B.r,:)
irinabarbieru a zis,
ianuarie 30, 2010 la 8:30 am
Nu, Cezar!
Ma raportez chiar la toti indivizii. Oamenii se nasc cu multiple calitati primare pe care le evita, toti avem un potential pe care il inhibam in a crea ce avem astazi. Si ce avem? vorba unui politician” multa dihonie”. Nu ne-am nascut pentru a semana ura si nici macar nu stim de ce ne-am nascut, si cu ce resurse putem sa construim si indeplinim misiunea noastra. Doar traim la intamplarea pe care unii cred ca o manipuleaza si asa definesc puterea. O gluma buna! Concluzionez prin faptul ca am o mare incredere in om si in curajul sau de a-si genera declick-ul spre ce el este, spre libertatea de a fi el, stiind exact ce reprezinta si doreste.
cezar a zis,
ianuarie 30, 2010 la 12:27 pm
Interesant!
Deacord, atunci cand spui ca pierdem pe parcurs multe din calitatile primare si deasemeni mai sunt de acord cu faptul ca ele ne sunt date inca de la inceputul vietii(despre asta se poate discuta iar foarte mult) insa, pe langa faptul ca simt o urma vaga de pesimism in abordarea ta, eu sunt de parere ca de vina este nevoia de adaptare, de autoconservare.
Hei, nu spun ca este un lucru laudabil si nici macar bun insa consider ca ar putea putea deveni…nu scuza ci mai degraba…o explicatie la ceea ce devenim(fie buni fie mai putin buni-aici intelege ce vrei prin “buni”).
Cred ca inclusiv blogul tau face nota discordanta in peisajul acesta virtual ce ne este creat de computer si net.Vreau sa intelegi ca exprim doar ceea ce simt si nicidecum nu doresc sa emit judecati in ceea ce priveste initiativa ta.
Cand dansam, maestrul mi-a spus candva asta:”Cezare, imagineaza-ti ca pe o scena, la un anumit moment dat, sapte din opt perechi produc un pas identic dar nu cel din coregrafie iar tu realizezi bine programul.Spune-mi, in ochii publicului, cine a gresit?”Atunci nu am prea inteles eu ce a vrut sa-mi comunice,insa…pe parcurs am ajuns,din nefericire, sa inteleg.Nu vreau sa par victima nimanui,cu toate ca uneori simt asta(in speta a sistemului) insa trebuie sa fii capabil sa acorzi si circumstante atunci cand este cazul…
B.r.,
cezar
irinabarbieru a zis,
ianuarie 30, 2010 la 3:01 pm
Nu este pesisism, deloc! este chiar optimism. Sunt toleranta cu orice forma de existenta si nu emit judecati de valoarea, insa aleg ceea ce mi se potriveste si imi dimensionez libertatea mea. Ca veni vremea amintirilor, eram in liceu si vorbeam despre libertate la o ora de filosofie, atunci am inteles ca nu exist libertate in orice forma sociala. Acum cred ca exista: libertatea este forma pe care ti-o ia gandul pentru a exprima zvacnirea spiritului si asta poate fi libertatea oricui.
O zi buna my friend!
irinabarbieru a zis,
aprilie 3, 2010 la 6:47 pm
Honey!
Daca povestea asta nu-ti spune nimic, sincer nu e pentru tine. Da-i ignore si vezi-ti de viata ta asa cum iti place sa o simti TU.
Paste Fericit!