Profesia mi-am ales-o accidental, nu printr-o scanare a avantajelor profesionale din piata muncii, ci printr-o analiza a ceea ce sunt, simt si mi se potriveste. Scoala mi-a asigurat un suport informational dar nu si unul de formare, de cunoastere a ceea ce pot dezvolta intr-o viitoare cariera. Astfel, am avut impulsul de a evita directii gen avocatura, medicina chiar inginerie, puternic vehiculate in acea perioada si am mers spre o zona creativa unde omul in multiplele forme existentiale se manifesta liber; limitare aparand doar prin incadrarea in curente, genuri,semantici.
N-am stiut de la bun inceput ca voi fi trainer, de fapt aceasta profesie nu avea un fundament clar, erau doar nevoi exprimate insuficient in a asimila realitatea educationala intr-un mod obiectiv. Scoala nu s-a dezvoltat in formarea individului ci inca se limiteaza la informarea lui, intr-o lume in care informatia in exces este demult obositoare.
Am asimilat trainingul prin dimensionarea unui “altceva” decat teorie exprimata criptic in formule usor aride pentru capacitatea mea de percepere a realitatii. Primul meu curs de comunicare din rolul participantului s-a intamplat la Crucea Rosie in 1998. Si pentru prima data informatia curgea odata cu mine, prin mine, practicand-o. Construiam impreuna cu trainerul canale de comunicare, aveam propria mea contributie, eram motor in procesul de implinire a obiectivelor. Astfel, in acest mod a inceput lungul drum de a dimensiona acel “ altceva” pe care mai tarziu l-am si conturat intr-o cariera. Astfel alegerea profesiei nu a fost o deductie logica a unor perioade de studiu ci mai ales o alegere instinctuala in ceea ce cu tarie am crezut ca se poate dezvolta in altii, prin propriile lor resurse. Am inceput sa cred in oameni si sa dezvolt in decursul anilor aceasta credinta, chiar daca de cele mai multe ori intalnesc oameni care nu au incredere ei insisi in ce sunt, ce simt, ceea ce pot si isi doresc in orice context al vietii lor.
Am incercat in cateva randuri sa surprind un moment initial al alegerii profesiei si inchei aceasta prezentare cu regretul ca nu scoala a fost suportul esential in decursul dezvoltarii mele ca om. Ma bucur totusi ca alegerea a fost una fericita, plina de culoare, pe care eu o detin si o mentin in relatiile cu lumea, fara sa o limitez cu spatii social-conventionale care genereaza temeri ca “trebuie sa simt, sa fiu, sa actionez corespunzator” in fiecare moment profesional al vietii mele.
